2018 este Anul European al Patrimoniului Cultural!

Vă invităm să vizitați harta evenimentelor și a proiectelor românești ce vor avea loc cât mai aproape de voi în cadrul Anului tematic și să participați la acestea, să ne transmiteți formularul de aplicație referitor la acțiunea voastră pentru a primi acordul de utilizare a identității vizuale a Anului European al Patrimoniului Cultural. De asemenea, vă rugăm să apreciați inițiativele ce se desfășoară sub egida Anului pe pagina fiecărui eveniment și a fiecărui proiect.

De ce? Toate acestea dintr-un simplu motiv: patrimoniul cultural contribuie vieții de zi cu zi și fă formă identității noastre. Patrimoniul îl regăsim în tot ce ne înconjoară, începând de la clădiri istorice, muzee, biblioteci, peisaje naturale, situri arheologice, meșteșuguri, obiceiuri, tradiții (dans, muzică, gastronomie etc.), și, de ce nu, chiar obiectele încărcate de semnificație ale străbunilor noștri, poveștile lor sau casa în care locuim. Toate vorbesc despre identitatea și diversitatea noastră culturală.

De ce un an al patrimoniului cultural?

Patrimoniul cultural aduce comunitățile împreună, le individualizează și le ajută să împărtășească cunoaștere. Anul tematic pune accent pe copii și tineret, care vor proteja patrimoniul pentru următoarele generații, pe potențialul patrimoniului de generare a creșterii locurilor de muncă în orașe și regiuni, care va contribui la dezvoltarea economică și socială sustenabilă și pe moduri inteligente de conservare, gestionare și reutilizare a patrimoniului.

Anul European al Patrimoniului Cultural se bazează pe participarea cetățenilor și vorbește despre ce ne unește și ce avem de împărtășit unii cu ceilalți la nivel național și european, despre patrimoniul comun, despre prețuirea și celebrarea lui.

Ce este Anul European al Patrimoniului Cultural?

Comisia Europeană a inițiat Anul European al Patrimoniului Cultural ca o acțiune ce ne cheamă pe toți să participăm la a contura mai bine percepția asupra Europei incluzive, în care rolul patrimoniului este subliniat pentru promovarea identității culturale.

„Primul An European dedicat patrimoniului cultural își propune să aducă în centrul atenției publice istoria și valorile europene și să întărească, totodată, sentimentul identității naționale și pe cel al unității europene.” – Biroul europarlamentarului Mircea Diaconu, vicepreședinte al Comisiei de cultură și educație CULT și raportor pentru Anul European al Patrimoniului Cultural 2018 în cadrul Parlamentului European

2018 va fi un an fără precedent pentru numărul și importanța activităților și inițiativelor pan-europene ce se adresează publicului larg și profesioniștilor din domeniul patrimoniului cultural.

Care este scopul Anului?

Scopul Anului European al Patrimoniului Cultural este încurajarea societății de a descoperi și explora patrimoniul european, de a crește conștientizarea pentru istoria și valorile comune și de a consolida apartenența la diversitatea culturală din spațiul european. Anul European al Patrimoniului Cultural aparține tuturor!

Anul European al Patrimoniului Cultural în România

Institutul Național al Patrimoniului, coordonatorul național al Anului European al Patrimoniului Cultural în România, invită să contribuiți la a face din An un succes prin:
→ a vizita harta evenimentelor și a proiectelor românești ce vor avea loc cât mai aproape de voi
→ a împărtăși impresii sau să ne trimiteți imagini cu ceea ce v-a plăcut cel mai mult; nu uitați de postări pe profilul de Facebook sau Instagram (însoțite de sloganul „Patrimoniul nostru: acolo unde trecutul întâlnește viitorul” și / sau de #EuropeForCulture)
→ a aplica cu proiectul/evenimentul dezvoltat în vederea obținerii acordului de utilizare a logo-ului Anului European al Patrimoniului Cultural – găsiți detalii pe pagina Aplică pentru logo
→ a participa la dialog pe blog-ul dedicat, astfel încât să creăm împreună într-un cadru activ și pozitiv, un suport pentru moștenirea Anului și rolul pe care îl are în viitor.

Câteva evenimente cheie vor fi completate de alte evenimente organizate de muzee, biblioteci, ONG-uri, alte instituții culturale și nu numai:
→ Lansarea Anului European al Patrimoniului Cultural în România (Februarie 2018)
→ Zilele Europene ale Patrimoniului Cultural (Septembrie 2018)
→ Forumul proiectelor Anul European al Patrimoniului Cultural în România (Noiembrie-Decembrie 2018).

Haideți și voi!

X
X